Vrafuri de cărţi

This gallery contains 3 photos.

De obicei când ai deadline-uri cu presiune mare atunci procrastinarea îţi dă avânturi culturale şi organizatorice. Speli vase, aspiri, rearanjezi dulapul, te tunzi, te apuci de diete, rearanjezi biblioteca alfabetic sau după genuri, îţi suni colega de bancă din liceu, … Continue reading

More Galleries | Leave a comment

A37 la SD 2011

This gallery contains 10 photos.

A37 a coordonat partea de FOOD la ediţia din anul acesta a Street Delivery şi am vrea să mulţumim participanţilor noştri care au fost Băcănia Vechie, Ţara Făgăraşului, Mad Hatter’s Tea Party, Funky Salads Pin-up Muffin, Mei Mei Cupcakes, Sweets … Continue reading

More Galleries | Leave a comment

Ne vedem pe stradă!

Posted in Întâmplări Mari | Leave a comment

Îţi ia durerea cu mâna

Mersul pe teren e “ca o ploaie caldă de vară”- cum zicea o reclamă românească acum câţiva ani. Doar că e o ploaie caldă de vară cu tornade, grindină, foc din ceruri, atacul zombilor şi urmărirea din “Stiu ce-ai făcut astă vara”, toate într-una. Doar că se termină ca în telenovele cu un apus sfâşietor în oglinda retrovizoare şi amintirea parcă udată de o oxitocină a orelor frumoase petrecute pe teren.


Şi totul începe dimineaţa devreme. Ai sandvişuri, apă, hartă, motorină destulă, baterie în telefon şi un coechipier care de obicei îţi mulţumeşte că te oferi să conduci tu aşa devreme cât se mai odihneşte 2-3 ore până ajungi la destinaţie. Toate bune şi frumoase atâta timp că drumul şi harta merg mână-n mână. Asta până când trebuie să faci dreapta la un moment dat, să intri pe un drum judeţean şi de acolo-n colo punctele de destinaţie sunt doar menţionate pe hartă, fără a avea liniuţe care le unească. Nimic mai uşor, îţi spui cu optimismul soarelui de dimineaţă în ceafă, am să întreb un localnic. Incredibil mi se pare cum la ora 9 dimineaţa, într-o zi de weekend, deşi străzile sunt pustii, birturile sunt în plină forfotă şi clienţii deja bine dispuşi şi gata să îndrume vizitatorii de la capitală. O consecinţă firească şi imediată a acestor oameni benevoli este purcederea pe dealuri, poteci, drumeaguri unde cei 2 kilometri de mers drept înainte şi ajungeţi la bisericuţă devin 15 kilometri, mergeţi 3 dealuri şi apoi coborâţi o pantă este de fapt o metaforă pentru întrebaţi mai încolo, s-ar putea ca direcţia să fie bună iar aproximarilea…aproximarile sunt preferatele mele. Lumea vrea să te ajute şi să te liniştească că ospitalitatea lor şi a locului în general nu te vor lăsa să te pierzi. Aşa că te ung pe suflet cu remarci de genul mergeţi 10 minute la vale, sau la 5 case mai jos veţi găsi o fântână- genul de indicaţii pe care Făt Frumos le primea când avea de împlinit vreun quest. Numai că Făt Frumos era bazat, vorbea aceeaşi limbă cu băştinaşii şi când se încurca avea tot felul de albine magice sau Cosânzene amorezate gata să-l scoată din încurcătură. Noi ne avem unul pe celălalt. Eu şoferiţă dârză, care nu se panichează, nu lăcrimează şi nu-şi sună tatăl aflat la peste 7 judeţe distanţă ca să-l întrebe ce să facă când viitura ne ia maşina cu tot cu noi în ea. El, fotograf şugubăt şi iute la limbă, înduplecă şi desluşeşte vorbele celui mai aburit dintre localnici, iar toate băbuâele fără dinţi îşi aşază baticele când îl văd coborând din maşină. O echipă câştigatoare.

Unul din sfaturile purcesului pe teren: nu vă luaţi un caiet mare la îndemână. Cu siguranţă orice notiţe veţi avea de făcut se pot face şi pe un caieţel minuscul, poate chiar un mic dictando, orice care să pară inofensiv. Un caiet mare înseamnă control- Dar sunteţi de la lumină? De la primărie? De la judeţ? Localnicii se crispează în faţa caietelor mari şi numai zâmbetul şi alura de om de omenie a colegului îi mai relaxează. Deşi pe mine continuă să mă privească cu suspiciune ori de câte ori notez ceva. Se face prânz. Trece de prânz. De obicei aceste mici incursiuni în universurile care sunt bisericuţele te fac să uiţi de foame. Lucru care te loveşte brusc la întoarcerea în maşină, în drumul spre următoarea locaţie. Atunci îţi dai seama că o cutie frigorifică pentru şandvişurile deja prea puţine pentru că al nostru coleg era înfometat la prima oră, ar fi fost o idee bună. Aşa că opreşti să cumperi de la birtul/ supermarketul din sat. Pateu sau bere. Pâine primesc mai târziu. Amâni şi masa de prânz, oricum nu era cea mai importantă din zi, şi continui să confuzi dealuri şi drumuri până când vezi în zare cel mai frumos ţugui de biserică. Bagi într-a doua, accelerezi prudent, virezi pe o potecă ce pare să coboare puţin şi brusc îţi dai seama că de fapt coboară mult mai mult şi mult mai brusc. Aşa că frânezi. Şi degeaba. Frumuseţea de maşină 4×4 alunecă în continuare lent dar sigur către mini răul din mini râpa din faţă. Perplexă îţi întrebi colegul fotograf ce şi cum să facem. Colegul e relaxat, priveliştea e frumoasă, ploaia a stat, aşa că mai bine ia un mic avans, pe jos către bisericuţă. Ce contează dacă mie o să-mi ia nu mai puţin de 25 de manevre să întorc maşina într-un spaţiu mai înghesuit decât am parcat vreodată în Drumul Taberei. Scrâşnesc, maşina şi ea, şi întoarcem. Apoi primul semn de victorie. Găsesc butonul minune ce activează tracţiunea integrală şi urcăm…eu şi maşina….cu 0.000008 m pe minut, dar urcăm. După 10 minute suntem în vârful pantei pe care o coborâsem mai devreme în numai juma’ de minut cu frâna la pământ. Cu maşina parcată în siguranţă pe teren nemişcător, la distanţă de orice apă curgătoare, mă avânt pe poteca alunecăcioasa să ajung din urmă colegul fotograf. Niciodată n-am ştiut cât de adânc poate intra un bocanc în noroiul gros amestecat cu pietricele pe care aluneci câteodată, iarbă care se lipeşte şi apă care curge lin, cât să ajungă la şosete. Ghetuţe kaput. Biserică frumoasă, semeaţă, fotografiem, notăm. Apoi cimitirul ne surprinde cu un wc din lemn numai bun pentru acel moment al zilei. Cine-ar fi crezut? Şi lemnul pare nou deci toxicitatea obiectului ar trebui să fie la minim. Desfacem cuiul care ţinea uşa şi da, wc-ul este nou dar inginerul proiectant l-a gândit pentru pitici înalţi. Gaura neagră a wc-ului are o anvergură de 20 de centimetri. Asta că misiunea să fie o provocare, să fie un wc de teren, şi nu ca orice wc de lemn de ţară.

Se apropie seara şi ne hotărâm să oprim să totuşi ceva din care încropim nişte sandvişuri pentru următoarea zi. Găsim brânză si brânză.. Ne cazăm într-un mic motel comunist, unde mâncăm o ciorbă bună şi apoi dormim liniştiţi, total anesteziaţi de mirosul îmbătător kilogramului de brânză din bagaj.

(To be continued)

No slides are available.

Posted in Lemn. Biserici din nordul Olteniei | Leave a comment

Dilema lemnului

This gallery contains 1 photo.

„… ca lumea lemnului are aceleasi virtuti de-a rezista ca lumea pietrei, asa cum, la Blaga, sofianicul smerit al ortodoxiei este perfect complementar goticului trufas, cel care-si întinde flesele necrutatoare sa însface spiritul vazduhului, în vreme ce, la noi, causul … Continue reading

More Galleries | Leave a comment

Am lemnit

This gallery contains 17 photos.

Cu câteva ore înainte de lansare ne gândeam ia să stăm noi acasă că toate păreau să meargă anapoda. Era plin de bad karma deasupra ultimei tăvi de prăjituri care se lipiseră. E incredibil cât de mult poate un mic … Continue reading

More Galleries | Leave a comment

Lemn. Biserici din nordul Olteniei 15.12/19.00 CRT

Posted in Lemn. Biserici din nordul Olteniei | Leave a comment

Mărturisire

Sfântul Gheorghe, Mlaceni,1840,Valcea

În urmă cu trei ani, am început cercetarea bisericilor de lemn din Oltenia de nord. Anterior, subiectul nu ne-a preocupat decât marginal, probabil din pricina neîncrederii pe care formarea în mediul academic, centrat în special pe marile realizări ale omenirii, o transferă și dincolo de anii de specializare. Cum istoria mare a fost de fiecare dată în prim-planul căutărilor noastre, fie că era vorba de mănăstiri, palate, cule ori de ctitorii lor importanți – domnitori, mitropoliți sau dregători –, istoria mică, reflectată de gospodăriile țărănești, de bisericile de lemn sau de microarhitectura satelor, a stat în umbra acestora, ca și cum privilegiul de a fi major nu se întemeia tocmai pe acestea din urmă.

Cei trei ani de intense prospecții de teren au modificat sensibil ansamblul de idei pe care bibliografia acumulată din cercetarea arhivelor sau a bibliotecilor ni-l conturaseră. Decontextualizarea operată în tratarea monumentelor, privirea istorică singulară și absența perspectivei etnografice, extrem de prezentă în cazul bisericior de lemn, au condus la tratarea lor exclusiv ca gesturi artistice semnificante ori ca rezultantă a geniului țăranului român creștin, a măiestriei sale desăvâșite, dând seama despre unitatea poporului român, fiind adevărate tezaure de cultură românească, documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator și martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi românii. Dincolo de retorica naționalistă pe care au prilejuit-o bisericile de lemn, sunt prin tehnica de construire și prin inventar întocmai locuinței, fiind mărturie a unui firesc al vieții rurale, al ingienozității traiului simplu, dar funcțional mai degrabă decât al atingerilor de geniu. Calitatea lor poate fi pusă în termeni onești fără ale știrbi din valoare.

Albumul de față nu este, cu siguranță, prilej de noi teorii, chiar dacă cercetarea ne-a condus într-acolo. Nu este, de asemenea, un studiu academic ori un repertoriu exhaustiv, nu descrie în cel mai mic amănunt monumentele, nu le face mai frumoase decât sunt în realitate și nici nu le exagerează virtuțile. Este doar un mod diferit de apropiere de bisericile de lemn din nordul Olteniei, de a vorbi fără emfază despre ele, de a aduce în prim-plan monumentul așa cum este și nu autorii ori limbajul prețios. Este, în fond, o călătorie, iar sensul ei este căutarea. Căutarea detaliului, a măruntului, a particularului.

Oltenia este zona cu cea mai mare densitate de biserici de lemn din România și, cu toate acestea, ele nu au făcut nicicând obiectul unor prezentări de felul celor care au făcut cunoscute bisericile maramureșene. Analizate în cadrul restrâns al specialiștilor ori inventariate în listele de patrimoniu, adesea incomplete, bisericile Olteniei, prin înfățișarea și dimensiunile lor, nu fac parte din categoria monumentelor marketabile în accepțiunea curentă a obiectivului cultural-turistic. Fără a nega această evidență (bisericile din Oltenia nu au ținuta celor din Transilvania ori Maramureș), nu am optat pentru prezentarea monografică a celor mai frumoase biserici din cele două județe. Fiecare excursie de documentare ne-a arătat că nu ansamblul este cel care dă măsura valorii monumentului, ci mai degrabă detaliul, fie că acesta înseamna o fereastră șuie, un portret de bonjurist ori un pomelnic scris de mai multe mâini.

Astfel, albumul a devenit o colecție de particularități, uneori foarte pitorești, ale acestor monumente, căci nu înălțimea, dimensiunile neobișnuite ori renumele ctitorului sunt cele care le consacră, ci varietatea, ineditul și chiar lipsa de simetrie. Fiecare din cele două secțiuni ale cărții – Exterior și Interior – descrie monumentele prin serii de detalii comune, dar cu rezolvări diferite de la monument la monument. Ferestrele, brâurile, consolele, candelabrele, pomelnicele, clopotnițele, încuietorile sunt tot atâția ochi prin care se deschid bisericile, detalii care sugerează mai mult decât ansamblul și care se sustrag discursului riguros despre tehnică, materiale, structură sau program iconografic.

Studiul de teren oferă surpriza confruntării cu starea reală a monumentelor importante pentru istoria culturii autohtone sau mondiale la nivel de discurs, dar care cel mai adesea se găsesc părăsite, la marginea colapsului ori mutilate de prea multă grijă. Este un capitol deja consacrat din viața monumentelor României trecute și prezente ce nu poate fi ignorat indiferent de categoria de patrimoniu care este tratată. Tot inventarul de raportare la monumentul istoric se găsește ilustrat în ultimul capitol: PVC-ul, aparatul de aer condiționat, becul, plasticul și ruina.

Lemn. Biserici din nordul Olteniei este un prim gest de documentare vizuală a acestui grup de monumente puțin cunoscut. Este o selecție subiectivă, ale cărei criterii nu au fost cele stiințifice, ci mai degrabă cele de natură sensibilă.

Albumul vine în descendența celui apărut în urmă cu patru ani, ce ilustra pentru prima dată ultimele cule rămase (Cule. Case boierești fortificate din România, igloo 2006). Este, totodată, debutul unei serii de publicații dedicate patrimoniului Olteniei de nord.

â
Posted in Lemn. Biserici din nordul Olteniei | Leave a comment