Îţi ia durerea cu mâna

Mersul pe teren e “ca o ploaie caldă de vară”- cum zicea o reclamă românească acum câţiva ani. Doar că e o ploaie caldă de vară cu tornade, grindină, foc din ceruri, atacul zombilor şi urmărirea din “Stiu ce-ai făcut astă vara”, toate într-una. Doar că se termină ca în telenovele cu un apus sfâşietor în oglinda retrovizoare şi amintirea parcă udată de o oxitocină a orelor frumoase petrecute pe teren.


Şi totul începe dimineaţa devreme. Ai sandvişuri, apă, hartă, motorină destulă, baterie în telefon şi un coechipier care de obicei îţi mulţumeşte că te oferi să conduci tu aşa devreme cât se mai odihneşte 2-3 ore până ajungi la destinaţie. Toate bune şi frumoase atâta timp că drumul şi harta merg mână-n mână. Asta până când trebuie să faci dreapta la un moment dat, să intri pe un drum judeţean şi de acolo-n colo punctele de destinaţie sunt doar menţionate pe hartă, fără a avea liniuţe care le unească. Nimic mai uşor, îţi spui cu optimismul soarelui de dimineaţă în ceafă, am să întreb un localnic. Incredibil mi se pare cum la ora 9 dimineaţa, într-o zi de weekend, deşi străzile sunt pustii, birturile sunt în plină forfotă şi clienţii deja bine dispuşi şi gata să îndrume vizitatorii de la capitală. O consecinţă firească şi imediată a acestor oameni benevoli este purcederea pe dealuri, poteci, drumeaguri unde cei 2 kilometri de mers drept înainte şi ajungeţi la bisericuţă devin 15 kilometri, mergeţi 3 dealuri şi apoi coborâţi o pantă este de fapt o metaforă pentru întrebaţi mai încolo, s-ar putea ca direcţia să fie bună iar aproximarilea…aproximarile sunt preferatele mele. Lumea vrea să te ajute şi să te liniştească că ospitalitatea lor şi a locului în general nu te vor lăsa să te pierzi. Aşa că te ung pe suflet cu remarci de genul mergeţi 10 minute la vale, sau la 5 case mai jos veţi găsi o fântână- genul de indicaţii pe care Făt Frumos le primea când avea de împlinit vreun quest. Numai că Făt Frumos era bazat, vorbea aceeaşi limbă cu băştinaşii şi când se încurca avea tot felul de albine magice sau Cosânzene amorezate gata să-l scoată din încurcătură. Noi ne avem unul pe celălalt. Eu şoferiţă dârză, care nu se panichează, nu lăcrimează şi nu-şi sună tatăl aflat la peste 7 judeţe distanţă ca să-l întrebe ce să facă când viitura ne ia maşina cu tot cu noi în ea. El, fotograf şugubăt şi iute la limbă, înduplecă şi desluşeşte vorbele celui mai aburit dintre localnici, iar toate băbuâele fără dinţi îşi aşază baticele când îl văd coborând din maşină. O echipă câştigatoare.

Unul din sfaturile purcesului pe teren: nu vă luaţi un caiet mare la îndemână. Cu siguranţă orice notiţe veţi avea de făcut se pot face şi pe un caieţel minuscul, poate chiar un mic dictando, orice care să pară inofensiv. Un caiet mare înseamnă control- Dar sunteţi de la lumină? De la primărie? De la judeţ? Localnicii se crispează în faţa caietelor mari şi numai zâmbetul şi alura de om de omenie a colegului îi mai relaxează. Deşi pe mine continuă să mă privească cu suspiciune ori de câte ori notez ceva. Se face prânz. Trece de prânz. De obicei aceste mici incursiuni în universurile care sunt bisericuţele te fac să uiţi de foame. Lucru care te loveşte brusc la întoarcerea în maşină, în drumul spre următoarea locaţie. Atunci îţi dai seama că o cutie frigorifică pentru şandvişurile deja prea puţine pentru că al nostru coleg era înfometat la prima oră, ar fi fost o idee bună. Aşa că opreşti să cumperi de la birtul/ supermarketul din sat. Pateu sau bere. Pâine primesc mai târziu. Amâni şi masa de prânz, oricum nu era cea mai importantă din zi, şi continui să confuzi dealuri şi drumuri până când vezi în zare cel mai frumos ţugui de biserică. Bagi într-a doua, accelerezi prudent, virezi pe o potecă ce pare să coboare puţin şi brusc îţi dai seama că de fapt coboară mult mai mult şi mult mai brusc. Aşa că frânezi. Şi degeaba. Frumuseţea de maşină 4×4 alunecă în continuare lent dar sigur către mini răul din mini râpa din faţă. Perplexă îţi întrebi colegul fotograf ce şi cum să facem. Colegul e relaxat, priveliştea e frumoasă, ploaia a stat, aşa că mai bine ia un mic avans, pe jos către bisericuţă. Ce contează dacă mie o să-mi ia nu mai puţin de 25 de manevre să întorc maşina într-un spaţiu mai înghesuit decât am parcat vreodată în Drumul Taberei. Scrâşnesc, maşina şi ea, şi întoarcem. Apoi primul semn de victorie. Găsesc butonul minune ce activează tracţiunea integrală şi urcăm…eu şi maşina….cu 0.000008 m pe minut, dar urcăm. După 10 minute suntem în vârful pantei pe care o coborâsem mai devreme în numai juma’ de minut cu frâna la pământ. Cu maşina parcată în siguranţă pe teren nemişcător, la distanţă de orice apă curgătoare, mă avânt pe poteca alunecăcioasa să ajung din urmă colegul fotograf. Niciodată n-am ştiut cât de adânc poate intra un bocanc în noroiul gros amestecat cu pietricele pe care aluneci câteodată, iarbă care se lipeşte şi apă care curge lin, cât să ajungă la şosete. Ghetuţe kaput. Biserică frumoasă, semeaţă, fotografiem, notăm. Apoi cimitirul ne surprinde cu un wc din lemn numai bun pentru acel moment al zilei. Cine-ar fi crezut? Şi lemnul pare nou deci toxicitatea obiectului ar trebui să fie la minim. Desfacem cuiul care ţinea uşa şi da, wc-ul este nou dar inginerul proiectant l-a gândit pentru pitici înalţi. Gaura neagră a wc-ului are o anvergură de 20 de centimetri. Asta că misiunea să fie o provocare, să fie un wc de teren, şi nu ca orice wc de lemn de ţară.

Se apropie seara şi ne hotărâm să oprim să totuşi ceva din care încropim nişte sandvişuri pentru următoarea zi. Găsim brânză si brânză.. Ne cazăm într-un mic motel comunist, unde mâncăm o ciorbă bună şi apoi dormim liniştiţi, total anesteziaţi de mirosul îmbătător kilogramului de brânză din bagaj.

(To be continued)

No slides are available.

This entry was posted in Lemn. Biserici din nordul Olteniei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>