Mărturisire

Sfântul Gheorghe, Mlaceni,1840,Valcea

În urmă cu trei ani, am început cercetarea bisericilor de lemn din Oltenia de nord. Anterior, subiectul nu ne-a preocupat decât marginal, probabil din pricina neîncrederii pe care formarea în mediul academic, centrat în special pe marile realizări ale omenirii, o transferă și dincolo de anii de specializare. Cum istoria mare a fost de fiecare dată în prim-planul căutărilor noastre, fie că era vorba de mănăstiri, palate, cule ori de ctitorii lor importanți – domnitori, mitropoliți sau dregători –, istoria mică, reflectată de gospodăriile țărănești, de bisericile de lemn sau de microarhitectura satelor, a stat în umbra acestora, ca și cum privilegiul de a fi major nu se întemeia tocmai pe acestea din urmă.

Cei trei ani de intense prospecții de teren au modificat sensibil ansamblul de idei pe care bibliografia acumulată din cercetarea arhivelor sau a bibliotecilor ni-l conturaseră. Decontextualizarea operată în tratarea monumentelor, privirea istorică singulară și absența perspectivei etnografice, extrem de prezentă în cazul bisericior de lemn, au condus la tratarea lor exclusiv ca gesturi artistice semnificante ori ca rezultantă a geniului țăranului român creștin, a măiestriei sale desăvâșite, dând seama despre unitatea poporului român, fiind adevărate tezaure de cultură românească, documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator și martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi românii. Dincolo de retorica naționalistă pe care au prilejuit-o bisericile de lemn, sunt prin tehnica de construire și prin inventar întocmai locuinței, fiind mărturie a unui firesc al vieții rurale, al ingienozității traiului simplu, dar funcțional mai degrabă decât al atingerilor de geniu. Calitatea lor poate fi pusă în termeni onești fără ale știrbi din valoare.

Albumul de față nu este, cu siguranță, prilej de noi teorii, chiar dacă cercetarea ne-a condus într-acolo. Nu este, de asemenea, un studiu academic ori un repertoriu exhaustiv, nu descrie în cel mai mic amănunt monumentele, nu le face mai frumoase decât sunt în realitate și nici nu le exagerează virtuțile. Este doar un mod diferit de apropiere de bisericile de lemn din nordul Olteniei, de a vorbi fără emfază despre ele, de a aduce în prim-plan monumentul așa cum este și nu autorii ori limbajul prețios. Este, în fond, o călătorie, iar sensul ei este căutarea. Căutarea detaliului, a măruntului, a particularului.

Oltenia este zona cu cea mai mare densitate de biserici de lemn din România și, cu toate acestea, ele nu au făcut nicicând obiectul unor prezentări de felul celor care au făcut cunoscute bisericile maramureșene. Analizate în cadrul restrâns al specialiștilor ori inventariate în listele de patrimoniu, adesea incomplete, bisericile Olteniei, prin înfățișarea și dimensiunile lor, nu fac parte din categoria monumentelor marketabile în accepțiunea curentă a obiectivului cultural-turistic. Fără a nega această evidență (bisericile din Oltenia nu au ținuta celor din Transilvania ori Maramureș), nu am optat pentru prezentarea monografică a celor mai frumoase biserici din cele două județe. Fiecare excursie de documentare ne-a arătat că nu ansamblul este cel care dă măsura valorii monumentului, ci mai degrabă detaliul, fie că acesta înseamna o fereastră șuie, un portret de bonjurist ori un pomelnic scris de mai multe mâini.

Astfel, albumul a devenit o colecție de particularități, uneori foarte pitorești, ale acestor monumente, căci nu înălțimea, dimensiunile neobișnuite ori renumele ctitorului sunt cele care le consacră, ci varietatea, ineditul și chiar lipsa de simetrie. Fiecare din cele două secțiuni ale cărții – Exterior și Interior – descrie monumentele prin serii de detalii comune, dar cu rezolvări diferite de la monument la monument. Ferestrele, brâurile, consolele, candelabrele, pomelnicele, clopotnițele, încuietorile sunt tot atâția ochi prin care se deschid bisericile, detalii care sugerează mai mult decât ansamblul și care se sustrag discursului riguros despre tehnică, materiale, structură sau program iconografic.

Studiul de teren oferă surpriza confruntării cu starea reală a monumentelor importante pentru istoria culturii autohtone sau mondiale la nivel de discurs, dar care cel mai adesea se găsesc părăsite, la marginea colapsului ori mutilate de prea multă grijă. Este un capitol deja consacrat din viața monumentelor României trecute și prezente ce nu poate fi ignorat indiferent de categoria de patrimoniu care este tratată. Tot inventarul de raportare la monumentul istoric se găsește ilustrat în ultimul capitol: PVC-ul, aparatul de aer condiționat, becul, plasticul și ruina.

Lemn. Biserici din nordul Olteniei este un prim gest de documentare vizuală a acestui grup de monumente puțin cunoscut. Este o selecție subiectivă, ale cărei criterii nu au fost cele stiințifice, ci mai degrabă cele de natură sensibilă.

Albumul vine în descendența celui apărut în urmă cu patru ani, ce ilustra pentru prima dată ultimele cule rămase (Cule. Case boierești fortificate din România, igloo 2006). Este, totodată, debutul unei serii de publicații dedicate patrimoniului Olteniei de nord.

â
This entry was posted in Lemn. Biserici din nordul Olteniei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>